Sari la conținut

Sisteme glisante cu sticlă: câștigi spațiu, fi protejat tot timpul anului

Transformăm terasele și balcoanele în spații pe care le folosești tot anul: câștigi un spațiu utilizabil, cu protecție eficientă împotriva ploii, vântului și zăpezii, păstrând lumina și deschiderea spațiului.

Vezi soluțiile Calculează prețul

Măsurători la fața locului · Montaj executat de echipele noastre · Garanție 3 ani, sistem și montaj

O investiție ce duce la protecție eficientă împotriva intemperiilor

Oferim soluții complete, de la proiectare individuală, la măsurători precise și execuție impecabilă.

200+
Proiecte finalizate

98%
Satisfacție clienți

3 ani
Garanție sistem și montaj

Soluții

Descoperă soluțiile noastre

Pornim de la felul în care vrei să folosești spațiul, nu de la denumirea unui sistem. Configurația potrivită se stabilește după evaluarea la fața locului.

Terasă închisă cu sistem glisant din sticlă

Închidere terasă

Transformăm terasa într-un spațiu utilizabil pe tot parcursul anului, folosind sisteme din sticlă care protejează împotriva vântului și ploii, fără a afecta lumina sau vizibilitatea.

Vezi sistemele pentru terasă

Balcon închis cu sticlă termoizolantă

Închidere balcon

O soluție discretă pentru protecție și confort suplimentar. Închiderile din sticlă sunt adaptate dimensiunilor balconului și integrate armonios cu fațada clădirii.

Vezi sistemele pentru balcon

Acoperiș din sticlă peste terasă

Acoperișuri din sticlă

Realizăm acoperișuri din sticlă, fixe sau retractabile, proiectate pentru protecție și lumină naturală, adaptate fiecărui proiect și dimensionate corect pentru siguranță și durabilitate.

Vezi acoperișurile

Compartimentare interioară din sticlă

Compartimentări interioare

Delimităm spațiile interioare cu sisteme din sticlă care păstrează luminozitatea și oferă flexibilitate, fără a încărca vizual sau a modifica structura existentă.

Vezi compartimentările

Rezultatul

Ce se schimbă, concret, în spațiul tău

O închidere cu sticlă nu transformă terasa într-o cameră. Îți dă înapoi spațiul pe care astăzi îl folosești doar câteva luni pe an.

Terasă închisă cu sistem glisant, cu panourile deschise complet

Vântul și curentul dispar

Panourile creează o barieră eficientă împotriva curenților de aer. Senzația de frig și disconfort dispare, iar spațiul devine liniștit.

Mai puțin zgomot

Sticla și închiderea continuă a panourilor atenuează traficul și zgomotele ambientale din jur.

Protecție la ploaie și zăpadă

Inclusiv pentru mobilierul de exterior, care nu mai trebuie strâns la fiecare schimbare de vreme.

Mai puțin praf și murdărie

Spațiul rămâne curat mai mult timp, cu mai puțină întreținere între utilizări.

Sezon mai lung

Folosești terasa sau balconul pe o perioadă mai lungă din an, nu doar în sezonul cald.

Deschidere completă când vrei

Panourile se glisează sau se pliază integral, astfel încât spațiul rămâne deschis 100% când vremea este bună.

Ce nu promitem: spațiul nu devine unul încălzit. Prin eliminarea vântului, curentului și umezelii, temperatura percepută crește semnificativ, iar terasa devine mult mai protejată — dar rămâne un spațiu exterior. Îți spunem asta înainte de comandă, nu după montaj.

Cum funcționează

Panourile glisează unul câte unul și se parchează la capăt

La sistemele glisante și pliabile, fiecare panou se deplasează pe șină și pivotează la capăt, eliberând aproape complet deschiderea. Sticla nu ocupă spațiu util pe terasă.

Panourile se pot glisa sau plia complet, astfel încât balconul sau terasa rămâne deschisă 100% când vremea este bună.

Vezi toate sistemele

Cum alegi

Sticlă securizată sau termoizolantă?

Este prima decizie reală a proiectului și cea care schimbă cel mai mult rezultatul. Mecanismul de glisare îl alegem împreună, după ce știm cum vrei să folosești spațiul.

Terasă închisă cu sticlă securizată

Sticlă securizată

Transparență maximă și cel mai curat aspect. Oprește vântul, ploaia, praful și reduce zgomotul, fără profile care să încarce vizual deschiderea.

Alege-o dacă vrei să folosești spațiul mai mult din an și să-l protejezi, păstrând priveliștea intactă.

De reținut: la sticla securizată simplă poate apărea condens, în anumite condiții de temperatură. Este un fenomen normal.

Vezi un sistem cu sticlă securizată

Balcon închis cu sticlă termoizolantă

Sticlă termoizolantă

Fiecare panou este format din două foi de sticlă, cu un spațiu de izolare între ele. Reține mult mai bine căldura și atenuează mai mult zgomotul.

Alege-o dacă izolarea termică este motivul principal pentru care închizi spațiul.

De reținut: efectul de condens este extrem de redus, datorită structurii care limitează transferul termic.

Vezi un sistem cu sticlă termoizolantă

Dacă ai nevoie de mai multă intimitate, există și sticlă Parsol Grey sau Bronze, cu un grad de opacitate de până la 60%: reduce vizibilitatea din exterior fără să închidă spațiul și fără să sacrifice lumina.

Procesul nostru

Pași clari, de la prima discuție până la spațiul tău complet protejat

Am construit un proces simplu și transparent, ca să știi din start la ce să te aștepți: pași clari, termene comunicate, montaj responsabil și suport după finalizare.

1

Contact și cerere inițială

Ne scrii prin formular sau WhatsApp: tipul spațiului, locația, ce te deranjează și dimensiunile aproximative. Una-două poze ajută mult.

2

Consiliere de la distanță

Stabilim direcția: tipul de sistem, tipul de sticlă și particularitățile de montaj — balustradă, denivelări, obstacole.

3

Măsurători la fața locului

În general 20–30 de minute. Verificăm dimensiunile reale, abaterile din teren, suportul de montaj și opțiunile de configurare.

4

Montaj și predare

Montajul unui sistem standard durează de regulă o zi. La final verificăm funcționarea și îți explicăm utilizarea și întreținerea.

De ce HOLTH

Pentru că fiecare detaliu contează atunci când vrei o soluție care să reziste

Fiecare proiect începe cu o evaluare tehnică la fața locului

Măsurăm, analizăm și înțelegem spațiul înainte de a propune o soluție, pentru ca sistemul ales să se potrivească corect și să funcționeze în timp.

Implementarea este gestionată integral

Ne ocupăm de montaj și de verificările finale pentru ca sistemul să funcționeze corect și constant, fără intervenții ulterioare neprevăzute.

Proiectul este adaptat nevoilor tale

Selectăm configurația potrivită în funcție de spațiu, utilizare și context, astfel încât rezultatul să fie echilibrat, funcțional și ușor de integrat arhitectural.

Ai un singur partener pe tot parcursul proiectului

Comunicarea este clară, pașii sunt definiți, iar responsabilitatea este asumată de la început până la finalizarea lucrării.

Despre HOLTH

Captură ecran calculator preț HOLTH

Calculator preț · HoLo

Vezi valoarea investiției, în mai puțin de un minut!

Alegi tipul de spațiu, dimensiunile, sistemul și culoarea, iar calculatorul îți dă o estimare orientativă, cu vizualizare 3D. Fără telefon, fără vizită, fără obligații.

Investiția finală se stabilește după măsurătorile exacte, când toate detaliile tehnice sunt confirmate. Orice modificare este comunicată clar înainte de confirmarea comenzii.

Deschide calculatorul

Înainte de a decide

Întrebări utile

Cele mai frecvente lucruri pe care oamenii vor să le clarifice înainte de comandă.

Toate întrebările

În mod obișnuit, montajul unui balcon sau al unei terase durează aproximativ o zi. În acest interval sunt instalate profilele, panourile din sticlă și sunt realizate toate reglajele necesare. Pentru proiectele mai mari, cu deschideri ample sau configurații complexe, montajul poate dura 2–3 zile. Durata exactă este stabilită înainte de începerea lucrării.

Da, în majoritatea cazurilor. Acest lucru se stabilește la fața locului, în urma verificării realizate de tehnician, pentru a confirma că structura permite o instalare sigură și corectă. În unele situații poate fi necesară înlocuirea sau adaptarea profilului superior al balustradei.

Chiar dacă nu transformă spațiul într-unul încălzit, sistemele ajută semnificativ iarna: prin eliminarea vântului, curentului și umezelii, temperatura percepută crește. Lumina nu se pierde — diferențele dintre tipurile de sticlă țin de performanța termică sau fonică, nu de transparență.

Da, în anumite condiții, în special la sistemele cu sticlă securizată simplă. Fenomenul apare din cauza diferențelor de temperatură dintre interior și exterior și este normal. La sistemele cu sticlă termoizolantă, efectul este extrem de redus.

Este o situație frecventă și luată în calcul. În timpul măsurătorilor și al montajului, abaterile sunt evaluate, iar sistemul este adaptat la fața locului prin reglaje și soluții tehnice specifice, astfel încât panourile să funcționeze corect și sigur.

Garanția este valabilă 3 ani, atât pentru sistem, cât și pentru montaj. Acoperă defectele de fabricație ale componentelor, problemele apărute din montaj sau reglaje incorecte și intervențiile necesare pentru readucerea sistemului la parametri normali. Nu acoperă deteriorările cauzate de utilizare necorespunzătoare sau de intervenții neautorizate.

Garanția rămâne valabilă pe durata stabilită, iar noul proprietar poate beneficia de ea în aceleași condiții. Este important să fim anunțați la transferul de proprietate, pentru actualizarea datelor de contact.

Spune-ne ce spațiu ai și îți propunem soluția potrivită

O fotografie a spațiului și dimensiunile aproximative sunt suficiente pentru a începe. Restul detaliilor se clarifică la măsurători.